Disciplina

Acces rapid

Anatomie patologica pe Facebook

Pe pagina noastra de Facebook vom posta ultimele modificari aparute pe site-ul catedrei. Daca ai cont pe aceasta retea de socializare de invitam sa ne dai Like pentru a primii ultimele noutati direct pe email.

Istoric

                                     ISTORICUL DISCIPLINEI  DE ANATOMIE PATOLOGICA

     

    preluare din volumul omagial dedicate centenarului Institutului Victor Babes (1887-1897)

     

    Autor St.I.Niculescu

     

     

     

                Disciplina de Anatomie Patologica isi desfasoara activitatea in cadrul Institutului “Victor Babes”. din 1930, avand ca titular pe Constantin Bacaloglu (1 ian 1930-15 dec 1930)-pag. 7

     

                Cel mai vechi institut stiintific medical din tata noastra care azi poarta numele fondatorului sau, prof.dr.Victor Babes, a fost infiintat prin Legea nr.1197 publicata in “Monitorul Oficial” nr.21/28.apr.1887 ca Institut de Bacteriologie pendinte de Ministerul de Interne, care pe atunci avea in sarcina sa problemele sanatatii publice. Dupa sosirea lui V. Babes la Bucuresti in luna august a aceluiasi an, denumirea asezamantului devine Institutul de patologie si bacteriologie, sub care a fiintat apoi sub auspiciile Ministerului Instructiunii Publice pana la 2 martie 1925, cand printr-o noua lege capata titlul de Institutul Dr. Victor Babes”. Inaugurarea Institutului a avut loc in sedinta de la 20 nov.1887, cand V.Babes si-a tinut cursul introductiv despre cauzele bolilor infectioase. “Institutul Antirabic” din cadrul acestei institutii isi incepe activitatea in 1888; la 6 mai al aceluiasi an se inregistreaza primul tratament efectuat de V. Babes cu un virus fix, dupa o conceptie proprie. Cronologic, Institutul antirabic de la Bucuresti era al treilea din lume, iar introducerea tratamentului antirabic la Bucuresti urma la mai putin de 3 ani de la aplicarea acestuia pe om, la Paris, de Louis Pasteur (6 iulie 1885).

     

                In momentul venirii lui V.Babes la Bucuresti, medicina romaneasca era reprezentata mai ales de elevii scolii medicale infiintate de Carol Davila, acestia facand fata in mod onorabil problemelor de practica medicala curenta, in timp ce activitatea stiintifica era aproape inexistenta, iar marile progrese obtinute de stiinta medicala mondiala nu-si puteau gasi aplicatiile practice in igiena si profilaxia bolilor infectioase sau a altor afectiuni cu largi implicatii sociale, ca pelagra.

                Opinia publica romaneasca fusese sensibilizata la perspectivele deschise de epocalele descoperiri pasteuriene, in special de vaccinarea antirabica. In sedinta Adunarii Deputatilor de la 10 martie 1886, Dimitri Sturza si primul ministru Ion C.Bratianu insistasera asupra necesitatii pentru tara noastra de a trimite un medic “care sa se faca discipolul lui Pasteur” si care “sa-i dea Domnului Pasteur o opiniune buna despre serviciul nostru medical”.

                Publicarea inceputa in 1976 a corespondentei lui Vincentiu Babes (1821-1907), eminent jurist si om de cultura roman, unul din reprezentantii Banatului in Academia Romana chiar de la infiintarea acesteia, in 1866, si unul din fondatorii Partidului National Roman din fosta Monarhie Austroungara, ne ofera date semnificative asupra initiativei adoptata de Vincentiu Babes pentru aducerea in tara a fiului sau Victor, pe atunci profesor de histologie patologica la Budapesta, care devenise bine cunoscut in lumea stiintifica mondiala pentru activitatea sa in domeniile bacteriologiei si anatomiei patologice. Cea mai veche mentiune despre aceasta initiativa se intalneste in scrisoarea catre Vincentiu Babes, datata 11/23 nov.1883, a lui Vasile Maniu, alt reprezentant al Banatului in Academie, dar definitv stabilit in Bucuresti.

               

                Pana la construirea, in 1899, a noului Institut pe malul Dambovitei, Institutul de Patologie si Bacteriologie a functionat intr-o cladire enorma, dar darapanata, vechiul palat al Brancovenilor, un timp si resedinta domneasca a lui voda Gheorghe Bibescu, situat pe locul actualului bloc turn din capatul Caii Victoriei si invecinat cladirii Marelui Tribunal. Se facusera cu acel prilej amenajari improvizate in pripa, permitand adapostirea laboratoarelor, a sectiei de vaccinare antirabica, a grajdurilor, etc.

                Noul Institut, care cuprindea in afara laboratoarelor de anatomie patologica, bacteriologie, serologie si chimie, si cateva camere sterile, Institutul antirabic (cu dispensarul antirabic), un muzeu, biblioteca, 3 sali de lucrari practice de anatomie patologica si bacteriologie pentru studenti si medici, o sala de autopsii, iar in curte crescatorii de animale mici, grajduri, etc a functionat ca atare pe aproape intreaga durata a directoratului lui V. Babes.

     

                Victor Babes, omul.

                Nascut la 28 iulie 1854, Victor Babes isi face studiile medicale la facultatile din Budapesta si Viena (1871-1878).

                Apreciat de profesorii sai, anatomistul K.Langer si celebrul patologist K.Rokitansky, este numit asistent la catedra de Histopatologie a Facultatii de Medicina din Budapesta inca din timpul studentiei (1874) cand organizeaza in prosectura de la Spitalul de Copii primul laborator de bacteriologie al orasului.

                Doctor in medicina de la Viena (1878), trece la 27 ani examenul de docenta la Budapesta, iar in 1885 este numit profesor extraordinar de histopatologie la facultatea de Medicina din Budapesta.

                In anii 1882-1886 intreprinde calatorii de studii in marile centre stiintifice medicale ale Europei. Lucreaza cu O.Bollinger si H.W.Ziemsen, cu J.Arnold si W.Waldeyer, cu A.V.Cornil si L.Pasteur si cu R.Virchow si R.Koch.

                Prima sa lucrare stiintifica originala apare in 1877. la chemarea sa in Romania (martie 1887) elaborase peste 100 lucrari stiintifice originale, publicate in reviste de specialitate romane, franceze, germane si maghiare.

                La sosirea in Franta aducea cu el cateva tehnici si instrumente necunoscute in laboratoarele pariziene ale epocii: siringi cu armatura metalica usor sterilizabile, recipiente bacteriologice inventate de el (azi numite “cutii Petri”), medii de cultura solide si coloranti cu compusi de anilina, ceea ce a permis realizarea unor substantiale progrese in cercetarile bacterilogice efectuate pe malurile Senei. Primit in laboratorul lui Pasteur, V.Babes il convinsese sa accepte aplicarea tratamentului antirabic in alte centre medicale ale Europei.

               Sederea sa in laboratoarele lui R.Koch si R.Virchow i-a permis tanarului savant sa adanceasca corelatia histo-bacterilogica care a stat la baza elaborarii, in colaborare cu A.V.Cornil a primului tratat de microbiologie din lume: Les bacteries et leur role dans l’etiologie, l’anatomie et l’histologie pathologique des maladies infectieuses, aparut la Paris  si ajuns in scurt timp in 3 editii (1885, 1886, 1890).

                Stabilindu-se la Bucuresti in 1887, V.Babes infiinteaza si organizeaza Institutul de patologie si bacteriologie, care din 1888 va aplica tratamentul antirabic.

                In Romania a continuat si a dezvoltat o bogata activitate stiintifica marcata prin descoperiri de notorietate mondiala.

                Este ales membru corespondent (1889) si apoi membru activ al Academiei Romane (1893), unde prezinta , la 24 martie 1895, discursul de receptie despre transmiterea proprietatilor imunizante prin sangele animalelor imunizate.

                Dupa ce prezentase la Congresul al XI-lea internatinal de medicina de la Roma (1894), comunicarea Statul in fata noilor cerectari bacteriologice, propune in 1898 infiintarea in tara noastra a unui institut al sanatatii publice.

                In 1899 se construieste si se inaugureaza actualul local al Institutului de patologie si bacteriologie.

                In 1900, V.Babes infiinteaza la Bucuresti Societatea Anatomica, care a dat un puternic impuls studiilor anatomo-clinice in tara noastra.

                Tipareste in limba romana si franceza “Analele Institutului de patologie si bacterilogie” publicatie aparuta in 8 volume intre anii 1889-1923. Tot sub patronajul lui apare in 1892 revista “Romania medicala”.

                Publica o serie de tratate si monografii, principalele fiiind: Bacilul leprei si histologia leprei (Berlin, 1898); Pelagra (cu V.Sion, Viena, 1901, 1902) si apoi cu multi colaboratori (Bucuresti, 1923); Tratatul turbarii (Paris, 1912) si in colaborare cu Blocq, Atlasul de histologie patologica a sistemului nervos (Berlin 1892-1903) si capitole in tratatele Nothnagel si Kolle-Wassermann.

                In 1913 contribuie la combaterea epidemiei de holera aparuta in Bulgaria, preparand un vaccin antiholeric a carui eficienta s-a verificat atat in combaterea holerei pe frontul din Balcani, cat si la prevenirea holerei in armata si populatia civila din timpul primului razboi mondial.

                In 1916-1918, V.Babes isi continua activitatea de preparare a produselor bilogice necesare populatiei romane sub ocupatie.

                Dupa Marea Unire din 1918, ia parte la organizarea Universitatii din Cluj (1919) si este numit profesor la facultatea din Cluj. Tine cursuri la Cluj si Bucuresti, pana la desemnarea ca profesor in capitala Transilvaniei a elevului sau Titu Vasiliu.

                La implinirea varstei de 60 de ani a fost sarbatorit de Societatea Studentilor in medicina, iar in 1915 apare un volum omagial sub redactia lui Marius Georgescu, care contine si o prima bibliografie a lucrarilor sale.

                In1924, cu ocazia celei de-a 70-a aniversari, colaboratorii, elevii si studentii ii dedica o noua scriere consacrata vietii si operei sale, sub redactia lui I.V.Bistriceanu si D.Marinescu-Slatina.

                La 2 martie 1925, Institutul de patologie si bacteriologie devine Institutul “Dr.Victor Babes”, dar aceasta nu impiedica pensionarea profesorului Babes pe data de 1 oct 1926.

                Decesul sau survine scurt dupa aceasta, la 19 oct 1926.

     

                Cercetari de morfopatologie nosologica

                In tuberculoza, V.Babes studiaza localizarile bacilului Koch in tesuturi, formuland vederi originale privitoare la leziunile determinate de eliminarea pe cale urinara.

                El urmareste morfogeneza foliculului tuberculos, precizand participarea elementelor migratorii din sange, a celor locale si chiar a epiteliilor in functie de conditiile de teren. Se preocupa de histogeneza celulelor gigante si insista asupra stimularii proliferative de catre bacilul Koch a elementelor structurale locale.

                Savantul observa rolul exudatului necelular in necroza cazeoasa si precizeaza relatiile dintre manifestarile exudative si cele proliferative din tuberculoza, considerate dinamic. El remarca influenta morfogenetica a polimicrobismului initail, cu asociatii microbiene variabile.          

                In tuberculoza pulmonara demonstreaza rolul important ce revine peribronsitei tuberculoase cu punct de plecare ganglionar (de la ganglionii din hilul pulmonar). El studiaza influenta proceselor microbiene asociate asupra dinamicii leziunilor si constata importanta leziunilor netuberculoase asociate din cursul tuberculozei pulmonare.

                In sifilis, V.Babes aduce importante contributii prin identificarea agentului cauzal in tesuturi, identificare corelata cu leziunile microscopice corespunzatoare din sifilisul congenital. El identifica spirochete in vasele mici. Savantul precizeaza cunostintele despre aortita sifilitica si diagnosticul diferential dintre arterioscleroza sifilitica si cea varstnicilor. El studiaza unele forme fruste sau larvate de sifilis hepatic si meningoencefalita sifilitica.

                In lepra se poate afirma ca aproape toate datele anatomice importante ii apartin lui V.Babes.

                El pine in evidenta faptul ca epiteliile precum si alte tesuturi sufera o necrobioza particulara, cu pigmenti si lipide, la care se asociaza o degenerare hialina. In lepra maculoanestezica, Babes gaseste bacili Hansen in nervi, ganglioni spinali, maduva si creier. Savantul identifica leziuni specifice in pulmon, intestin, suprarenale, rinichi, oase si chiar in foliculii ovarieni. In muschi, os si maduva demonstreaza printr-o tehnica apropiata existenta bacilior Hansen decelabili in celulele leproase Virchow.

                In turbare, in afara de numeroase observatii clinice valoroase, precum identificarea febrei premonitorii, de semnalarea unor fapte experimentale care stau la baza radiobiologiei experimentale si de elaborarea metodei romanesti de tratament, lui V.Babes ii revin merite exceptionale in ce priveste studiul histopatologic al leziunilor rabice din SNC. Astfel, el identifica si interpreteaza just semnificatia corpusculilor hialini din celulele nervoase care astazi poarta numele de corpusculi Babes-Negri. El precizeaza dinamica leziunilor inflamatorii din nevrax, semnaleaza alterarile celulelor nervoase si gliale si descrie nodulii rabici Babes. Studeaza de asemeni leziunile microscopice ale turbarii din globul ocular, glandele salivare, pancreas, intestine, aparatul respirator, aparatul urogenital si sistemul hematopietic.

    In septicemii, lui V.Babes ii apartin vederi originale privind septicemiile de tip hemoragic, septicemiile criptognetice sau cu diferite punte de plecare; el identifica o forma speciala, asa-zisa septicemie“mucoasa”. Urmareste caracterele diferentiale ale septicemiei streptococica si stafilococica, prima caracterizata prin tendinta evolutiva a raspandirii in suprafata germenilor, spre deosebire de cea stafilococica, vadind procese net delimitate. De asemeni studiaza asociatiile microbiene din septicemii.

    In morva dovedeste ca acelasi agent agent cauzal poate produce atat inflamatia tipica, cat si abcese banale, fara caracterele inflamatiei nervoase, atat in patologia umana, cat si in cea veterinara. Savantul identifica pentru prima data bacilul morvei in leziunile de la om. El urmareste fenomenele de invadare microbiana a otganismului, acordand o atentie deosebita leziunilor pulmonare. Sunt remarcabile contributiile sale orginale la studiul histogenezei celulelor gigante de orgine alveolara si bronsica, precum si descrierile sale ale unor leziuni degenerative particulare. Cerceteaza formele de morva larvata si latenta si face precizari despre morva cronica de origine cutanata.

    In grupul fenrei tifoide, V.Babes intreprinde studii remarcabile privind anumite variatii lezionale raportate si la flora asociata; portile de intrare neobisnuite, ca de pilda, ulceratiile intestinale tuberculoase, complicatiile nervoase sau cardiace legate de gravitatea agentului cauzal; identificarea grupului paratificilor si studiul formelor determinate de microbii intermediari intre grupurile tific si coli; asocierea microbiana streptococica agaravand leziunile; identificarea unei forme particulare foarte usoare de ferba tifoida la copil.

    Parazitozele animale. In malarie, V.Babes identifica diverse varietati ale parazitului la acelasi pacient, urmareste dinamica stadiilor evolutive ale bolii si receptivitatea diferentiata la tratament. El prezinta obseravtii despre leziunile cerebrale din forma comatoasa a malariei. Identifica in caile urinare primul caz de infestare cu Eustrongylum gigas la om. Studiaza botriocefaloza, afectiune diagnosticata pentru prima data in tara noastra. Dedica studii trichinozei, constatand supravietuirea indelungata a parazitului. Cereceteaza enterohepatita supurata si identifica in unele cazuri infestarea amibiana. Aduce contributii si asupra chistului hidatic hepatic, oxiurozei si meningitei cronice cu cisticerci.

    Parazitozele vegetale. In studiul micozelor,V.Babes se intereseaza in special de patologia actinomicozei, insistand asupra relatiilor dintre supuratie si leziunile pseudotumorale urmarite comparativ in patologia umana si cea veterinara. El identifica pentru prima data si studiaza actinomicoza cu graunti negri.

    In pelagra, V.Babes constata leziuni cutanate, digestive si nervoase pe care le pune in legatura cu o stare carentiala survenita pe un anumit teren, la indivizi fie debilitati, fie predispusi ca urmare a alcoolismului si pelagrei antecesorilor. Eritemele specifice pelagrosilor le considera a fi de origine trofoneurotica.

     

    Cercetari de patologie veterinara si comparata

    V.Babes identifica la noi babesiozele, pe cea bovina (sept.1888) si pe cea ovina (1892), caracterizate clinic printr-o masiva hemoglobinurie determinand sfarsitul letal rapid. El descrie minutios agentul cauzal, a carui localizare endoeritrocitara provoaca hemoglobinuria; face treceri experimentale, prezinta tabloul anatomo-clinic si microscopic, cu precizarea conditiilor epidemiologice. In acest domeniu detine prioritate mondiala, caci investigatiile lui Theobad Smith in febra de Texas sunt ulterioare identificarii agentului cauzal al hemoglobinuriei bovine.

     

    Cercetari de bacteriologie, virusologie si parazitologie

    In primul rand, metodologia cercetarii histobacteriologice care sta la baza clasicului tratat Les bacteries permite in mainile sale, precizarea, pe un bogat material necroptic si experimental, a substratului anatomic in numeroase boli, raportarea leziunilor la localizarile germenilor in anumite tesututri sau organe, precum si identificarea locurilor de patrundere si eliminare a germenilor in zone lipsite de leziuni sau in urina.

    In al doilea rand, descoperirea asociatiilor microbiene face intradevar posibila intelegerea nosografiei in sensul ei modern, prin evaluarea ponderei factorului organism in geneza si evolutia bolilor de origine microbiana, compeltand astfel cadrul etiopatogenic al studiului lor.

    In al treilea rand, studiul sau despre concurenta vitala dintre bacterii sta la baza antibioterpiei, asa cum recunosc, H.W.Florey si W.Howard in binecunoscuta lor        conferinta memoriala despre folosirea microorganismelor pentru scopuri terapeutice (1945), tehnica originala a lui V.Babes servind la efectuarea primei variante a antibiogramei de catre N.S.Heathley, la Oxford (1942).

    Studiile imunologice ale lui V.Babes fundamenteaza introducerea in practica a unor metode de sero si vaccino-terapie eficiente pentru ameliorarea dezastruoasei stari sanitare de la noi din acei ani.

    Simpla enumerare a principalelor descoperiri a lui V.Babes permite evaluarea aportului sau personal la progresul bacteriologiei, virusologiei si parazitologiei.

     

    Colaboratorii lui Victor Babes

    In vasta sa activitate stiintifica, V.Babes conlucreaza cu numeroase personalitati ale vietii medicale a epocii si cu multi dintre proprii sai elevi sau dintre angajatii institutului sau.

    In tara, V.Babes a intretinut stranse relatii stiintifice cu 3 colegi clinicieni.

    Nicolae Kalinderu (1835-1902), primul internist roman ale carui studii trezesc interes peste hotare; este profesor de clinica medicala la Bucuresti numit pentru merite exceptionale, prin aceeasi lege speciala, impreuna cu V.Babes si G.Assaky. Kalinderu si Babes intreprind studii clinico-morfologice si bacteriologice privind lepra in Romania, distributia leziunilor de lepra in organism, tratamentul leprei cu tuberculina, boala Addison cu leziuni medulare, anevrismele sifilitice ale aortei, leziunile nervoase din miopatii, leziunile tuberculoase ca poarta de intrare pentru diverse afectiuni, sarcomul pigmenra. Kalinderu este autor al altor valoroase studii clinice. Infiinteaza primele laboratoare permanente de investigatii clinice in tara noastra si leaga stans clinica de bacteriologie si histologia patologica. El pune bazala trainice ale orientarii anatomoclinice si fiziopatologice in clinica medicala romaneasca.

    Mihail Petrini-Galatz (1846-1926), primul titular al catedrei de histologie si apoi profesor de dermatologie si sifiligrafie la Bucuresti, conlucreaza cu V.Babes la intocmirea unor studii despre sarcomul alveolar melanic al pielii si pitiriazisul rubra de tip Hebra.

    George I.Stoicescu (1848-1932), profesor de clinica medicala la Bucuresti, colaboreaza cu V.Babes in mai multe lucrari privind pneumonia ca urmare a traumatismului, diagnosticul cancerelor  organelor intene prin examenul tumorilor mici subcutanate si septicemia hemoragica.

    Gheorghe Marinescu (1863-1938), cel dintai si cel mai proeminent elev a lui V.Babes, este totodata si primul sef al sectiei de patologie a Institutului, pana la plecarea sa la studii de specializare la Paris cu profesorii J.M.Charcot si Pierre Marie. El colaboreaza cu V.Babes in lucrari de patologie nervoasa privind terminatiile nervoase ale muschilor la animale si om si histologia leziunile experimentale si patologice ale celulelor nervoase, in specaial ale ganglionului spinal. Este de asemenea asociat si la unele lucrari de bacteriologie. Impreuna cu E.Puscariu editeaza primul Curs de bacteriologie medicala tinut de V.Babes. Fondator al scolii neurologice (si neuropatologice) romane Gh.Marinescu s-a ilustrat printr-o opera stiintifica considerabila, cu prioritati de notorietate mondiala in histologia si patologia sistemului nervos. El este autorul clasicei monografii despre Celula nervoasa (Paris, 1909), prefata de S.Ramon y Cajal. Numele sau este cu deosebire citat pentru cercetarile intreprinse asupra miscarilor browniene in celula vie, culturile de tesut nervos si enzimohistochimia sistemului nervos (reactia oxidazelor in regenerarea nervilor periferici si idiotia amaurotica; metabolismul fierului in SNC). El descrie tulburarile trofice din bolile sistemului nervos si descopera placile senile din creier. Unanim apreciate si astazi sunt studiile sale despre patologia musculara, chromaxie, reflexele conditionate, fiziopatologia isterie. El identifica anticorpii fata de un antigen tisular identificat ulterior ca microzomal tiroidian, primul studiu de acest fel in imunopatologia tiroidiana; a fost prima demonstrare in lume a existentei unui antigen organospecific, fapt recunoscut astazi pe plan mondial. Introduce radiografia in examinarea seii turcesti in acromegalie si este initiatorul filmului stiintific medical ca mijloc de investigatie.

     

    Elevii sai cu contributii majore in patologie, a doua generatie a urmasilor lui V.Babes sunt:C.I.Parhon (1874-1969) – fondatorul endocrinologiei romane, autorul primului Tratat de endocrinologie (cu M.Goldstein), precum si a numeroase lucrari originale de morfopatolgie endocrinologica si neurologica; Ioan Minea (1878-1941) este principalul colaborator a lui Gh. Marinescu in materie de histopatologie nervoasa experimentala si histoculturi, sef de scoala neurologica la Cluj;  Emil C.Craciun (1896-1976), identifica impreuna cu Gh.Marinescu nevrita din tifosul exantematic si devine al treilea director al Institutului Babes si sef de scoala anatomopatologica la Bucuresti; Ion T.Nicolescu (1895-1957) este autorul cu Ch.Foix al Anatomiei cerebrale a regiunii mezencefalo-suboptice  (Paris, 1925) si a numeroase cercetari originale de neoruhistologie normala si patologica, profesor de histologie la Bucuresti; State Draganescu (1891-1964), colaboreaza cu Gh.Marinescu la studii despre leziunile nervoase din malarie, metabolismul fierului in SNC, leziunile nervoase ale bolii Kussmaul-Mayer, fiind autorul a numeroase cercetari despre neuroinfectii si a unei importante monografii despre Encefalitele virale, profesor de neurologie la Bucuresti. Tot la scoala lui Gh.Marinescu s-au mai format doctorii: M.Goldstein, D.Paulian, A.Radovici, Maria Nicolescu si profesorii N.Ionescu-Sisesti, O.Sager, A.Kreindler, St.M.Milcu si V.Voiculescu.

     

                Constantin Levaditi (1874-1953) lucreaza inca din studentie la Clinica Oftalmologica a profesorului N.Manolescu si devine preparator la Institutul V.Babes. Incepe colaborarea cu V.Babes prin identificarea formei actinomicozice a inflamatiei tuberculoase. Studiaza apoi histologia leziunilor provocate de bacilul pestei si de lepra. Se specializeaza la Paris, la Institutul Pasteur unde isi sustine doctoratul. Activeaza aproape toata viata la Institutul Pasteur, cu exceptia unei perioade cand devine profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicina din Cluj. Principalele sale domenii de cercetare sunt studiul sifilisului si al virozelor. Preconizeaza o metoda de impregnare pe bloc a spirochetelor, permitand identificarea lor pe sectiuni la parafina (metoda Levaditi-Manouelian) si introduce bismutul in chimioterapia sifilisului. Demonstreaza ca agentul infectios al poliomielitei este un virus ultrafiltrabil, care poate fi inoculat la maimutele superioare. Studiaza epidemiologia poliomielitei si reuseste in 1913 cultivarea virusului poliomielitei in conditii apropiate celor actuale folosite la prepararea vaccinului antipoliomielitic. Este autorul primelor tratate de virusologie din lume: Les ultravirus des maladies humaines (coordonator, 1937) si Les ultravirus des maladies animales, 1943. La scoala sa formeaza Stefan S. Nicolau (1896-1967), fondatorul scolii romane de virusologie, profesor de bacteriologie la Iasi, apoi seful primei catedre de inframicrobiologie din lume, la Bucuresti (1943) si directorul institutului ce-i poarta numele. Principalele sale cercetari se refera la originea tisulara a imunitatii in viroze, septinevrita in viroze neurotrope, neuroinfectii, rikettsioze si pararikettsioze; a fost unul din promotorii conceptiei despre originea virala a cancerului.

                Constantin Bacaloglu (1871-1942), elev al profesorilor V.Babes si G.Stoicescu, este al treilea sef al sectiei de patologie a Institutului. Studiaza cu V.Babes pericardita tuberculoasa. Clinican si morfopatolog, C.Bacaloglu imprima scolii sale o orientare predominant anatomoclinica. Este intemeietorul Societatii de Anatomie Clinica de la Iasi (1922-1930). Scurt timp titularul Catedrei de Anatomie Patologica de la Bucuresti (1 ian 1930-15 dec 1930), ramane apoi definiv profesor de clinica medicala. Are lucrari despre inima in febra tifoida (teza de la Paris), supuratiile chisturilor hidatice ale ficatului cu anaerobi (prima lucrare din literatura tratand acest subiect), miopatiile pseudohipertrofice, meningitele seroase, agranulocitoza in septicemiile stroptococice, cirozele atrofice neoplazice, sifilisul pulmonar, chistul hidatic al inimii.

                Titu Vasiliu (1885-1961), preparator si apoi asistent la Institut, colaboreaza cu V.Babes intr-o lucrare despre rinosclerom. Se transfera odata cu maestul sau l aFacultatea de Medicina din Cluj si, dupa intoarcerea lui Babes la Bucuresti devine al doilea titular al catedrei de la Cluj. Organizeaza acolo Societatea « Reuniunea Anatomica » , functionand sub presedintia sa intre 1920-1947. face cercetari despre patologia sistemului reticulo-endotelial, limfogranulomatoza maligna asociata cu leziuni tuberculoase si boala canceroasa. Publica o Anatomie Patologica Clinica (1940), in 3 editii. Elevul sau Rubin Popa (1901-1958), cu lucrari despre boala reumatismala, micoze viscerale, parazitoze, boli de sistem, devine al treilea profesor de anatomie patologica de la Cluj, fiind urmat, ca al patrulea titular, de Augustin Muresan (1908-1985).

                Aurel A.Babes (1886-1962), sef lucrari anatomie patologica la Institut, devine dupa moartea lui V.Babes conferentiar si apoi agregat. Participa la redactarea Cursului de Anatomie Patologica speciala, (2 vol.) si colaboreaza cu V.Babes la lucrarile despre pelagra. Tine cursuri de anatomie patologica in timpul suplinirii lui Gh.Proca.  Din 1928 conduce Societatea de anatomie si studiul cancerului , introduce in practica metoda citodiagnosticului canceruli de col uterin (1927) si prioritatea sa asupra lui Gh.Papanicolaou este azi larg recunoscuta. Are lucrari si in domeniul patologiei tifosului exantematic si al cancerului experimental. Ulterior lucreaza numai la Clinica de obstetrica-ginecologie, iar dupa pensionare la Institutul de endocrinologie, unde studiaza cu C.I.Parhon endocrinologia glandelor salivare.

               

                La Catedra de Anatomie Patologica, aflata sub conducerea succesiva a profesorilor Constantin Bacaloglu, Nicolae Gh.Lupu, Emil Craciun, seful catedrei devine, incepand cu Gh.Lupu si director al laboratorului de anatomie patologica.

                La Catedra de Anatomie Patologica,  profesorii C.Bacaloglu si Gh.Lupu, eminenti anatomo-patologi si clinicieni, imprima invatamantului o orientare predominant anatomo-clinica.

                Profesorul C.Bacaloglu activeaza numai scurt timp la aceasta catedra. Numit la 1 ian 1930, este transferat la clinica medicala Filantropia (15 dec 1930).

                Profesorul Gh. Lupu (1884-1966) prei conducerea catedrei la 1 martie 1931. elev al lui I.Cantacuzino, se specializeaza in morfopatologie la Berlin, discipolul si succesorul lui R.Virchow, si la Berna; concomitent lucreaza la clinica medicala de la Berna condusa de Herman Sahli.

                In domeniul morfopatologiei, N.Gh.Lupu s-a facut cunoscut pentru precizarea morfogenezei leziunilor valvulare aortice compicand aortita sifilitica. A elaborat studii originale despre leziunile vasulare de origine microbiana, patologia si clinica tifosului exantematic, bolii reumatismale, hepatitei cronice post virale, pneumoconiozelor. Este autor a numerose monografii: Histopatologia tifosului exantematic (1930, cu M.Petrescu); Hematologia clinica (1935, cu M.Petrescu); Sclerozele pulmonare (1960, cu C.Velican); Boala reumatismala (1963, V.Ciobanu).

                Membru al Academiei RPR din 1948, este fondatorul si directorul Institutului de Terapeutica al Academiei RPR, azi Institutul de Medicina Interna “N.Gh.Lupu.”

                La catedra ii urmeaza profesorul Emil C.Craciun, numit la 1 nov 1936, care devine in anul urmator si directorul Institutului “V.Babes”

     

               Institutul “Victor Babes” sub conducerea lui Emil Craciun

     

                La instalarea, la 1 dec 1937, a profesorului dr.Emil C.Craciun, ca director al institutului, atributiile acestuia erau: conducerea administrativa a intregului institut; conducerea catedrei de anatomie patologica, careia i se atasase intre timp, prin transferare de la Institutul Cantacuzino, personalul sectiei infiintate de el pentru studiul si combaterea stiintifica si sociala a cancerului; directia “Institutului Antirabic” la care activa medicul veterinar Sevr Bobes, sef de sectie si docentul Dimitrie Ionescu, care devenise subdirector al Institutului Babes la 25 nov 1937. La putin timp Institutul Antirabic trece la Ministerul Sanatatii si Ocrotirii Sociale prin legea nr.2967/ 23 aug.1938; prin art.2 al acestei legi, el devine Sectia Antirabica a Institutului Cantacuzino.

                De la aceasta data, Institutul “V.Babes” capata un profil exclusiv anatomopatologic. Sub indrumarea profesorului E.Craciun el devine forul metodologic pe intreaga tara al organizarii si conducerii retelei de anatomie patologica si un centru de activitate stiintifica, in stransa colaborare cu Catedra de Anatomie Patologica. Initail, atat Institutul cat si Catedra de Anatomie Patologica, depindeau de acelasi for tutelar, Ministerul Instructiunii Publice; ulterior, Institutul este subordonat Ministerului Sanatatii, in timp ce catedra ramane la Ministerul Instructiunii. Datorita prestigiului profesional si stiintific al conducatorului lor, institutul si catedra pastreaza pe mai departe o stransa unitate functionala pe plan functional si stiintific, desi fiind administrativ separate, unitate care se mentine pana astazi, sub directia profesorului Dr. Ioan Moraru.

                In gospodarirea Institutului profesorul E.Craciun a obtinut extinderea spatiilor de lucru ale laboratoarelor, activitate in care a fost secundat de colaboratorul sau doctor Grigore Pambuccian. Faptul devenise necesar in urma unor modificari de situatii nu totdeauna favorabile institutului.

                Organizarea interioara a unitatilor de lucru ale Institutului Babes a variat desigur, in functie de numarul colaboratorilor titulari, acestia fiind insa in numar destul de redus; lor li s-au alaturat cadrele didatice de la catedra, precum si multi alti tineri, lucrand ca pe timpul lui V.Babes fara atributii oficiale.

                La inceputul activitatii directoriale a lui E.Craciun au fiintat: 1.sectia de macroscopie pentru prosecturile de spitale ; 2. sectia de microscopie, cu serviciul de biopsii pentru spitalele din Bucuresti si piesele primite din tara; 3.sectia antirabica; 4.sectia de cancer experimental transformata ulterior in sectia de patochimie; 5. sectia culturilor de tesuturi.

                Spre sfarsitul directoratului lui E.Craciun, pensionat la 15 nov 1968, Institutul dispunea de urmatoarele principale unitati de lucru: 1.sectia de metodologie, organizare, documentare; 2. sectia de morfo-fiziologie alcatuita din: a) laboratorul de biopsii; b) laboratorul de morfopatologie experimentala; c) laboratorul de fiziopatologie experimentala; 3. sectia cito experimentala; 4. sectia de microscopie electronica; 5. sectia de patochimie.

                Organizarea prosecturilor ca unitati de lucru, dotarea lor cu aparatura si materialele necesare, initial numai pentru institut si formarea de cadre de specialisti este continuata cu perseverenta. Se ajunge astfel, de la cele 3 prosecturi cu activitate efectiva de specialitate de pe timpul prof.N.Gh.Lupu, la infiintarea unui apreciabil numar de prosecturi in capitala (ale Ministerului Sanatatii, dar si ale Ministerelor CFR si Comunicatiilor si al Fortelor Armate, de la Spitalul militar Central). S-a reusit extinderea acestor activitati si in alte centre universitare (Timisoara, Craiova) cat si in aproape toate spitalele judetene din tara. Invatamantul de perfectionare si cel de specializare a secundarilor de anatomie patologica au fost inaugurate in 1951 la Institutul “Dr.V.Babes” si la Institutul pentru Perfectionarea si Specializarea Medicilor si Farmacistilor si au continuat in cadrul Facultatii pentru Perfectionarea si Specializarea Medicilor si Farmacistilor, sub conducerea profesorului Dr.E.Craciun si a conf.Dr.A.Muresanu, acestia fiind ajutati de Dr.Stefan I.Niculescu.

                Intre 1937-1949, profesorul E.Craciun reia activitatea Societatii Anatomice si apoi conduce Societatea de Morfolgie Normala si Patologica din cadrul Uniunii Societatilor Stiintelor Medicale. De asemeni colaboreaza la activitatea stiintifica din alte centre si organizeaza sedinte anatomoclinice cu prilejul frecventelor vizite de indrumare si control pe care le efectua la prosecturi. Tot el organizeaza la Institutul Dr.V.Babes primele 2 Reuniuni nationale de specialitate (in 1943, 1948) si inaugureaza seria Sesiunilor Stiintifice ale Institutului, prima fiiind cea din aprilie 1955.

               

       

     

                Elevii si colaboratorii lui Emil Craciun

     

                Augustin Muresanu (1908-1985), elev al profesorilor Titu Vasiliu si E.Craciun, este pe rand asistent, sef lucrari si conferentiar la Catedra de Anatomie Patologica si sef al Prosecturii de la Colentina, baza de invatamant. Conduce lucrarile practice de macroscopie cu studentii, iar din 1952 activeaza la I.P.S.M.F. si F.P.S.M.F., in invatamantul postuniversitar de specializare in anatomie patologica cu secundarii. Este coautor la Tehnica histopatologica (1953) si Morfopatologia aparatului cardiovascular (1959)sub redactia lui E.Caciun; sub redactia sa apare (1962) Anatomie Patologica, manual pentru invatamantul medical superior din intreaga tara, capitolul sau fiind reeditat in 1964. principalele sale contributii stiintifice privesc histoplasmoza, pe care o identifica si o studiaza pentru prima data in tara noastra, si o metoda originala de identificare a micozelor viscerale prin flourescenta. El intreprinde cercetari privind hepatita epidemica, leziunile neurovegetative din bolile infectioase, colagenoze, leziunile de sistem reticulohistiociar si afectiunile ginecologice. Conduce prin delegatie Catedra de  Anatomie Patologica de la Institutul de Medicina din Timisoara, apoi dupa decesul profesorului Rubin Popa devine cel de al patrulea titular al Catedrei de anatomie patologica de la Cluj pe care o va conduce pana la pensionare.

                Grigore Pambuccian (1915-2000), face parte dintre primii elevi ai lui E.Craciun. Initial lucreaza la Institutul V.Babes, unde desfasoara o foarte apreciata activitate profesionala, stiintifica si organizatorica. La Catedra de Anatomie Patologica functioneaza oficial ca sef de lucrari, conferentiar si profesor in perioada 1955-1980. a condus prosecturile spitalelor I.C.Frimu, Militar Central si Brancovenesc. Dupa 1980 lucreaza la Institutul Medico-legal “Mina Minovici”, Bucuresti. La catedra i-a revenit in special munca didactica cu studentii de la Facultatile de Stomatologie si Medicina Generala. Colaboreaza la Anatomia Patologica, manual pentru invatamantul medical superior (1962-1964), la tratatele Morfopatologia aparatului cardio-vasculator, sub redactia lui E.Craciun (1959) si Anatomia Patologica, sub redactia lui I.Moraru(1980). A participat si la redactarea volulmului Diagnosticul precoce al tumorilor maligne (1964). In 1987 publica manualul Morfopatologie stomatologica. Principalele sale lucrari anatomoclinice privesc patologia inimii si vaselor, tumorile inimii, patologia aparatului digestiv, ficatului si pancreasului, patologia nou-nascutului, starile precanceroase si cancerul in situ, patologia bucala(lichenul plan), intoxicatiile accidentale si profesionale, virozele hipertoxice si supuratiile pulmonare, leucoencefalita van Bogaert, leziunile viscerale in boala reumatismala si artrita reumatoida, trichineloza, moartea subita, mai ales la copii, chimioterapia cancerului. A efectuat lucrari experimentale referitoare in special la cancerul chimic, sifilisul iepurilor, actiunea aspirinei. S-a distins si printr-o indelungata si rodnica activitate la USSM.

                Stefan I.Niculescu (1922-2003), elev a lui Ion T.Niculescu si E.Craciun, preparator, asistent, sef lucrari si conferentiar, are cea mai indelungata activitate la Catedra de Anatomie Patologica din istoria Institutului V.Babes (1946-1987). A lucrat si la Catedra de Histologie, in calitate de sef de lucrari, la Institutul V.Babes, la sectiile citoexperimentala si de biopsii, ca medic primar, si a condus servicii de prosectura, in special Serviciul de anatomie Patologica al prosecturii Spitalului Clinic si de Boli Infectioase Colentina. In afara de indrumarea studentilor de la facultatile Institutului de Medicina si Farmacie Bucuresti, a contribuit la formarea majoritatii specialistilor de anatomie patologica din tara, atat la invatamantul de specializare cu secundarii, cat sin calitate de conducator, la Institut, al internilor in anatomie patologica. Coautor la Anatomia Patologica, manual pentru invatamantul medical superior din intreaga tara (1962, 1964) la Anatomia Patologica  sub redactia lui I.Moraru (1980), la Morfopatologia sistemului nervos (1957,1963), Morfopatologia aparatului cardiovascular (1959).

                Constantin Tasca (1929-1994), asistent si sef de lucrari la catedra, cu activitate prosecturala la Spitalele Colentina si Municipal Bucuresti , Judetean Ilfov, Inst.de Endocrinologie C.I.Parhon, elev al profesorilor E.Craciun si St.Milcu fiind unul din cei mai apropiati colaboratori a lui E.Craciun, se specializeaza in RFG ca bursier (1969-1970). Este autorul monografiilor:Introducere in morfologia cantitativa citohistologica (1976,1980); Histopatologia tiroidei (1978), Morfopatologia sistemelor de reglare endocrina(1983)

     

               

    Personalul Catedrei de Morfopatologie

     

                Ioan Moraru (1927-1989), absolvent al Facultatii de Medicina din Cluj (1953), doctor in stiinte medicale (1957) si doctor docent (1968). In invatamant activeaza succesiv la Catedrele de Fiziopatologie, Medicina Legala si Morfopatologie, parcurgand toate etapele ierarhice, de la preparator pana la profesor sef de catedra. Din 1968 a lucrat la catedra de Morfopatologie. A fost director Institutului Medico-legal “Mina Minovici” si apoi directorul Institutului “V.Babes” pe care l-a reorganizat. A fost membru titular si vicepresedinte al Academiei de Stiinte Medicale. A reprezentat tara noastra la OMS ca membru al Comitetului Executiv si vicepresedinte al acestui comitet. A fost membru al comitetului international al organizatiei “International Physicians for the Prevention of Nuclear War”, distinsa in 1985 cu premiul Nobel pentru Pace. Intre 1971-1977 a fost membru in consiliul de conducere al Uniunii internatinale a societatii de imunologie  si membru de onoare al Societatii Franceze de imunologie (1978), a organizat Comisia Nationala de Imunologie (1971) si comisia nationala de microscopie electronica (1972). A organizat si condus grupul de cercetatori romani participanti la conferintele romano-americane din domeniul stiintelor biomedicale (Washington, 1979; Bucuresti 1981, Washington 1983). A fost secretar general (1964-1966) si Ministru adjunct (1966-1969) la Ministerul Sanatatii. Penrtu meritele sale a fost distins cu numeroase ordine si medalii romane si straine.

                Pe linie profesionala morfopatologica a fost conducatorul prosecturii Spitalului Cantacuzino, iar ca director al Institutului a dat un puternic impuls activitatii prosecturilor din reteaua de anatomie patologica prin oragnizarea si conducerea sesiunilor stiintifice anuale la Institutul V.Babes, sesiuni consacrate in mare parte prezentarii si discutarii cazurilor dificile din prosecturi, prilej de fructuoase luari de contact si schimb de experiente intre protagonistii din centrele universitare si din provincie. A avut o bogata activitate pe linie de USSM si a fost presedintele Societatii Romane de Morfologie Normala si Patologica.

                Activitatea sa stiintifica se concretizeaza printr-un sir de tratate si monografii si in peste 300 lucrari publicate singular sau impreuna cu numerosii sai elevi si colaboratori in reviste din tara si strainatate.

                A fost autorul unei Introduceri in genetica moleculara (1964, cu St.Antohi). Sub redactia sa apar tratatele Medicina legala (1967), Anatomie Patologica (1980). A fost coordonator (cu E.Paunescu) la Dictionar de imunologie (1981). In 1984 publica Imunopatologie (Bazele imunologice ale starii de sanatate si boala) o sinteza plina de originalitate a datelor celor mai recente de literatura din acea perioada si a bogatei sale experiente personale in acest domeniu. Colaboreaza la volumul Methods in Enzymology (1983, New York).

                Paul Nicolescu (1922-2011), elev al profesorilor C.Vasilescu si E.Craciun, conferentiar si profesor la Catedra de Morfopatologie, fost sef al prosecturii Spitalului Emilia Irza si al prosecturii Spitalului Municipal Bucuresti, a lucrat mult timp in cercetare la Institutul Ftiziologie, apoi la cel de Oncologie si la Institutul V.Babes. a fost si asistent prin cumul la Catedra de Anatomie Patologica. S-a specializat in microscopia electronica la Geneva colaborand cu Charles Rouiller la cercetari ultrastructurale de morfofiziologie hepatica si asupra ganglionului simpatic cervical. In invatamant, proseforul Nicolescu s-a ocupat de studentii Facultatii de Pediatrie si Medicina Generala. A avut o bogata activitate stiintifica. Coautor la Tehnica histopatologica (1953), publica impreuna cu M.Nasta si al.Eskenasy, tratatele Morfopatologia tuberculozei (1957) si Tumorile bronhopulmonare (1961). Preocupat de diagnosticul citologic in cancerele aparatului respirator, elaboreaza monografia Diagnosticul citologic al tumorilor bronhopulmonare si pleurale (1959) si colaboreaza cu acelasi capitol la Citodiagnosticul tumorilor maligne de V.T.Ionescu (1968). Este coautor la tratatele Morfopatologia aparatului cardio-vascular  sub redactia lui E.Craciun (1959) si Anatomia Patologica  sub redactia I.Moraru (1980). Intr-o prima perioada, in publicatiile sale stiintifice trateaza despre diverse forme ale tubrculozei netratate si tratate, despre leziunile bronsice de insotire a tuberculozei, despre tumori benigne si maligne bronhopulmonare si pleurale; colaboreaza la studiul lipogranulomatozei pulmonare experimentale si are preocupari de patologie comparata. In perioada ulterioara, cele mai importante contributii ale sale se refera la aspectele ultrastructurale ale relatiilor dintre celulele endoteliale ale sinusoidelor hepaticel si celulele Kupffer; ultrastructura hepatitelor alcoolice subacute si a hepatitelor alcoolice cirogene; la efectele anoxiei si privarii de glucoza asupra ganglionului cervical superior, la autofagocitoza crescuta indusa de colhicina; la ultrastructura vaselor tijei hipofizare si a aparatului juxtaglomerular.

     

                Activitatile didactice la Catedra de Anatomie Patologica astazi

    Cursurile cu studentii  sunt predate de profesorii, conferentiarii si sefii de lucrari ai Catedrei conform unei programe analitice permanent improspatate corespunzatoare progreselor actuale ale morfopatologiei, folosindu-se larg aporturile scolilor lui V.Babes, E.Craciun si I.Moraru, precum si experienta personala indelungata a acestor cadre didactice. De-a lungul timpului cursurile au fost insotite si de o documentare iconografica de diapozitive color din colectia catedrei, din materialele stiintifice trimise de OMS si din lucrarile personale ale cadrelor de predare.

    Lucrarile practice se efectueaza la Institutul V.Babes  si la spitalele unde cadrele didactice isi desfasoara activitatea de integrare clinica.